Cum alegi cea mai bună pijama de damă? Cele mai frumoase modele

cea mai buna pijama

Sunt momente când ai nevoie de ceva mai multă relaxare, când te simți copleșită și ai nevoie de cea mai bună odihnă pe timpul nopții. Dar cine s-ar fi gândit că un somn bun îl poți obține și dacă ai la îndemână pijamaua care să te facă să te simți confortabil. În diferite situații uităm cât de important este confortul și ne trezim la un moment dat că nu suntem mulțumite de ceea ce obținem sau ceea ce avem.

Prin urmare în cazul pijamalelor lucrurile sunt ceva mai simple și asta pentru că trebuie să ai în vedere câteva caracteristici. Cele mai multe dintre noi recunosc faptul că au nevoie de o pijama care să le țină de cald pe timpul iernii și răcoare pe timpul verii. De fapt confortul termic este unul dintre cele mai importante caracteristici ale pijamalelor.

Iar pe lângă acestea nu trebuie să uităm de lungimea pijamalelor. De cele mai multe ori ni se recomandă să purtăm pijamale scurte vara, iar pe cele lungi să le purtăm iarna, astfel încât să ne putem păstra confortul termic. Bineînțeles nu trebuie să uiți nici de importanța materialului din care sunt realizate pijamalele de dama pe care ți le dorești.

bonami magazin

Tipuri de materiale din care sunt realizate pijamalele

Cand alegi pijamaua este foarte important momentul în care o vei purta, iar aici ne referim de fapt la sezonul cald sau rece. Prin urmare materialele optime din care vei găsi realizate pijamalele sunt:

  • bumbacul;
  • satinul sau mătasea;
  • catifeaua;
  • dantela;

Din saten

S-a considerat de-a lungul timpului că materialul de saten era dedicat doar acelor persoane care aveau un statut important în societate. Și asta pentru că nu toată lumea își putea permitea achiziționarea unui astfel de material. De aceea pijamalele din saten sunt considerate de lux și sunt dedicate persoanelor puțin mai mofturoase din fire. Ce-i drept acest tip de pijama se potrivește de minune pe timp de vară, dar poate fi purtată și pe timp de iarnă, mai ales dacă pijamaua are în componență și pantaloni lungi, ca de exemplul setul satinat de lux Keira.

set satinat de lux Keira

Satin fin placut la atingere si croiala kimono care avantajeaza orice tip de silueta. De altfel, o astfel de pijama din saten este foarte comodă mai ales pe timp de vară, când ai nevoie de o pijama răcoroasă. Ideal pentru zilele toride de vara, poti alege compleul de dama pijama set maiou si pantaloni scurti din satin premium alb, racoros si foarte sexy in acelasi timp, acum la pret redus cu 51%.

Compleu dama pijama set maiou si pantaloni scurti din satin premium alb

Din bumbac

Bumbacul este unul dintre cele mai importante materiale pe care le poți avea la îndemână. De asemenea pentru persoanele mai friguroase din fire, această pijama din bumbac este recomandată și pe timp de vară. Pijamaua Love Nutella cu pantaloni roz din bumbac 100% este lejera si confortabila ideala pentru o zi in care vrei sa te relaxezi. Trebuie să precizez faptul că bumbacul păstrează foarte bine confortul termic, ceea ce duce la o odihnă plăcută în timpul nopților de iarnă.

Pijama Love Nutella cu pantaloni roz

De altfel cu cât vei avea parte de mai multă odihnă cu atât vei îndrăgi și mai mult pijamaua pe care tu o ai la îndemnă. Iar dacă aceasta mai este și catifelată la atingere atunci putem spune liniștite că lucrurile se întâmplă fix pe placul tau. Bineînțeles pentru a înțelege și a percepe toate aceste senzații pe care le-am descris, mai întâi de toate trebuie să porți astfel de pijama din bumbac. Ca de exemplu pijama dama scurta alba din bumbac cu imprimeu, super potrivita pentru un somn linistit in zilele caduroase de vara. La doar 49 lei, acum la promotie, este o pijama ieftina, fiind disponibila pe marimile S, M, L, XL.

pijama alba scurta

Din dantelă

Acest tip de pijama se poate purta oricând, mai ales când îți dorești și vrei să te simți specială. Pijamaua din dantelă sau tivită cu dantelă poate fi purtată fără nicio excepție în fiecare seară de vară. De altfel te vei simți atât elegantă, cât și confortabil într-o astfel de pijama. Genul acesta de lenjerie de noapte, compleul de lux Charlize, negru, seducatoar si transparent este ideal pentru acele doamne și domnișoare ceva mai îndrăznețe și mai impunătoare.

În altă ordine de idei pijamaua din dantelă îți poate conferi acea aliură pe care nicio altă pijama nu ți-o poate garanta. Te invit sa descoperi aici o selectie irezistibila de neglijeuri de lux, intr-o gama diversa de culori, rosii, negre, albastre, mov etc confectionate din materiale de calitate, pe care orice femeie le va adora!

Compleu pijama de lux Charlize

Lenjeria inttima o alegi în funcție de personalitatea ta! Atfel există cel puțin două categorii: persoanele foarte îndrăznețe și acele pesoane care au o atitudine cuminte și nu pot depăși limitele pe care și le-au impus. Cum era de așteptat și categoriile de pijamale se împart în pijamale îndrăznețe și pijamale mai puțin îndrăznețe despre care voi aminti câte ceva în paragrafele următoare.

Pijamale mai puțin îndrăznețe

Pijamalele clasice din bumbac sau cele cu imprimeuri fac parte din aceasta categorie. Sunt comode, te simți bine în ele, călduroase iarna și își merită toți banii! De cele mai multe ori te relaxezi și te odihnești mai bine cu astfel de pijamale de casă, materialele fiind de cea mai bună calitate. Pijamale Teddy Love cu tricou gri si pantaloni albi cu imprimeuri este acel gen de pijama de care ai nevoie intr-o zi in care vrei sa lenevești în pat și să te relaxezi. Imprimeul îi oferă o nota jucăușa, fiind disponibilă chiar și pe mărimi mari, XXL sau 2XL, gri sau roz.

Pijamale Teddy Love cu tricou gri si pantaloni albi cu imprimeuri

Pijamale îndrăznețe

Atunci când amintim de pijamalele mai îndrăznețe, de fapt ne gândim la compleuri și dresuri căci ele fără doar și poate sunt cele mai îndrăznețe. Și tot aici mai adăug și acele neglijee seducătoare pe care o bună parte dintre noi le purtăm fără cea mai mică ezitare. Neglijeul cu insertii dantelate Heartina este acel gen de lenjerie seducătoare, un must have pentru serile romantice alături de persoana iubită!

Neglijeu seducator Heartina

În concluzie, indiferent de alegerile pe care le faci în ceea ce privește lenjeria de noapte, nu trebuie să uiți că întâi de toate trebuie să alegi o pijama în care să te simțiți nu bine, ci foarte bine. Pijamaua rămâne o piesă vestimentară esențială în garderobă intimă, prin urmare trebuie să alegi cele mai bune modele cu care te vei bucura un somn linistit si odihnitor!

Sursa poza: best sleep pijama

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *